Despre artista

pictura-matase-5

Simon Eniko - nascuta in Brasov, in 1971.
Am o personalitate dinamica si deschisa catre tot ce este nou, ma caracterizeaza entuziasmul si dorinta de a crea lucruri noi. Curajul de a fi eu insami m-a sustinut sa-mi realizez visele, imbinand profesia, creativitatea si spiritualitatea in viata de zi cu zi. Licentiata in economie la ASE Bucuresti am ales provocarea si rigorile unei profesii de economist, dar in paralel am cautat modalitati de autoexprimare a trairilor si a creativitatii.

Pictura pe matase este una din cele mai frumoase si delicate forme de autoexprimare, avand in vedere ca materialul pe care se realizezi creatia artistica, matasea, este foarte fina, vaporoasa, sensibila, stralucitoare, dar in acelasi timp si rezistenta.

Va invit sa cititi despre Atelierul de meditatie si creare mandale energetice sau vizionati filmul https://www.youtube.com/watch?v=TZy8T_UripI&feature=youtu.be  Una dintre cele mai recente ateliere a fost sustinut la Muzeul de Arta Brasov: https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov/posts/pfbid037i1ksMNenoxdSr9JFpRGCw7352YujFT7DmG18FotAzRUkiHSEWhjNRgfYXdLB66ql

Aici puteti urmari o conversatie de suflet https://www.youtube.com/watch?v=8gKuZL5C1Lk&ab_channel=TeleviziuneaIubimBrasovulOnlineTVIBvChannel

Am deprins tehnicile de pictura pe matase de la D-na V. Adrienne, in 2010-2011 la Budapesta.In 2010-2012-2013 am absolvit cursuri de grafica si de desenare mandale la Budapesta.

La primul contact cu matasea, am simtit fascinatie si atractie, dar in acelasi timp si o teama realizand finetea si transparenta materialului. Dupa primele linii aplicate pe matase, am descoperit o afinitate extraordinara catre aceasta tehnica si am simtit ca am descoperit calea prin care sa exprim in mod creativ emotiile si trairile frumoase.

pictura-matase-6

Entuziasmul si pasiunea cu care pictez au fost incununate de succesul vernisajului expozitiei ”Fantezii pe matase” din februarie 2012, Brasov, unde peste 90 de participanti au fost fermecati de ”atingerea matasii” si de expozitia de la Casa de Cultura Carmen Sylva din Sinaia care a avut loc in luna august 2012 in cadrul Festivalului Enescu si Muzica Lumii
http://www.festivalenescu-sinaia.ro/artist_simon%20eniko.html . A urmat participarea cu cateva tablouri la Etnovember 2012 la Brasov. In 2013 am avut la 2 expozitii combinate cu prezentarea picturii pe matase la Ploiesti si Campina.

 

Matasea fina, sensibila, stralucitoare si culorile speciale dau viata emotiilor si sentimentelor intr-un mod delicat si creativ. in aceasta arta se realizeaza armonia intre matase, care este legata de finetea si frumusetea sufletului nostru, intre apa, care reprezinta fluidul emotiilor noastre, si intre culoare care transpune si materializeaza trairile noastre”- Simon Enikő.